Dan Șucu a dezvăluit că în jumătatea de an care s-a scurs de când a devenit patronul Rapidului, a investit aproximativ 4 milioane de euro în club.
Omul de afaceri preconizează că în viitorul apropiat, se așteaptă să mai pompeze încă 10 milioane de euro în conturile formației pe care o conduce.
Rapid a avut un parcurs foarte bun în acest sezon, după ce Dan Șucu s-a implicat în acționariatul clubului, alături de Victor Angelescu.
În acest moment, giuleștenii ocupă poziția a 4-a în clasamentul Superligii după 21 de etape, cu 38 de puncte, la egalitate cu FCSB și Universitatea Craiova.
„În jur de 4 milioane de euro (n.r. cât a investit la Rapid). Și dacă mă întrebi cât mă aștept să investesc în viitor, cât de cât, până pun lucrurile la punct, pe făgașul pe care mă aștept, probabil în jur de 10.
Aici vorbim de investiție directă în Rapid”, a spus Dan Șucu, potrivit Fanatik.
Dan Șucu a investit deja 5 milioane de euro în baze sportive date în folosința Rapidului și a dezvăluit cum vor fi utilizate terenurile de antrenament.
„Va fi cel bun hibrid din România (n.r. Constructorul). Nu credeam că o să îmi placă să văd cum crește iarba. E de departe cel mai bun teren din țară! Deocamdată am cheltuit în jur de două milioane, plus terenul care a fost trei. Mai avem aproximativ 1.5 milioane de investit în vestiare și tot ce ține de bază.
Juniorii vor fi lângă echipa mare. Va fi o atmosferă propice pentru marea performanță. Baza Coresi va fi pentru sportul de masă. Și acolo niște formalități ne împiedică să începem să dezvoltăm.
Iau din entuziasmul tinerilor din jurul meu. Îmi place să vorbesc despre tot, chiar și despre zona economică, cum putem să ne dezvoltăm. Eu nu am făcut o alegere pentru profit. Am făcut-o pentru societate, era mare nevoie”, a spus Dan Șucu, la Pro Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER